In ciuda avansului continuu pe care medicina moderna il parcurge, omul nu a reusit inca sa gaseasca antidotul pentru banala raceala. Dupa cum stim cu totii, mersul prin casa, la scoala sau la serviciu, cu ochii umeziti si cu nasul infundat, tusind si stranutand, face viata foarte dificila. Sa nu uitam de aerul conditionat care este inger si demon cand vine vorba de raceala in timpul verii. Exact acelasi lucru se poate spune si despre pisicute.

La fel ca noi, pisicile pot raci si asta le face sa se simta la fel de rau. Chiar daca nu exista un tratament pentru banala raceala a pisicutei tale, exista lucruri pe care le poti face pentru ca ea sa se simta mai bine in timp ce stranuta si ii curge nasul.

PASTREAZA APETITUL RIDICAT

Atunci cand pisicile racesc, unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa il faci este sa te asiguri ca mananca in continuare. Avand in vedere ca felinele se bazeaza pe miros atunci cand mananca, un nas infundat le determina adesea sa refuze mancarea. Cand acest lucru se intampla, este mai bine sa ii servesti hrana umeda in loc de hrana uscata. Hrana umeda are un miros mai puternic si cresc sansele ca pisica ta sa aleaga sa se hraneasca.

Daca pisica ta adora mancarea cu aroma de peste, sa ii oferi o conserva cu ton este un pas usor catre atingerea scopului. In cazul in care nu ii place pestele, aromele de ficat sau pui sunt alegeri foarte des intalnite.

UMIDIFICATOARE

Multi stapani de pisici nu se gandesc sa utilizeze umidificatoare pentru a-si ajuta mica felina sa se simta mai bine. Cu toate acestea, la fel ca in cazul oamenilor, cu cat gradul de umezeala este mai ridicat, cu atat cresc sansele de decongestionare la nivelul cutiei craniene.

HIDRATAREA ESTE IMPORTANTA

Pentru a fi sigur ca pisica ta se hidrateaza corespunzator, pastreaza un bol cu apa proaspata in apropiere si ea va trece mai repede peste receala. Daca prezinta si o stare febrila, apa o va ajuta sa se receasca si ii va face gatul sa se simta mai bine dupa atata stranutat si tusit.

ELIMINEAREA SECRETIILOR DIN OCHI SI NAS

Atunci cand pisicile racesc, au in mod normal o cantitate ridicata de secretii care se scruge din nas si din ochi. Daca nu ai grija de ele, aceste secretii formeaza o crusta in jurul nasului si al ochilor. Acest lucru reprezinta nu doar o lipsa de confort pentru pisicuta ta, dar poate conduce chiar la infectii.

Pentru a curata secretiile de pe fata pisicutei tale, ia niste vata, o compresa sterila sau un prosop moale, umezeste-l usor si curata delicat. Daca secretiile pe care le elimina sunt de culoare galbena sau verde, exista suspiciunea unei infectii si trebuie sa faci o vizita la veterinar pentru o examinare mai amanuntita.

POT PISICILE SA IA RACEALA DE LA OAMENI?

Desi intrebarea poate parea usor prosteasca, raspunsul pe care multi experti il dau este un foarte clar „DA!”. Daca un om are raceala si isi pune fata aproape de cea a pisicutei este foarte posibil ca aceasta sa receasca in cateva zile. Cu toate acestea, chiar daca oamenii transmit raceala catre pisici, pisicile nu returneaza acest „favor”. Astfel, daca pisica stranuta catre tine, te poti trezi cu fata usor uda; in schimb, daca tu stranuti catre ea, ii transmiti si microbii foarte repede.

VIZITELE LA VETERINAR

Majoritatea pisicilor trec peste o raceala in 2 saptamani. Daca acest lucru nu se intampla, trebuie facuta o vizita la veterinar. Daca simptomele persista sau se agraveaza, este necesar un control amanuntit. Exista o lunga lista de boli mai grave care debuteaza precum o banala raceala.

Daca s-a determinat ca vorbim doar de o simpla raceala, atat tu cat si mica ta felina puteti sa stati relaxati si sa va suflati nasul pe rand in timp de savurati un ton delicios.